Vă invit joi, 6 martie 2025, ora 9,30, la deschiderea celei de a doua biblioteci pe care Asociația Creionăm Viitorul o înființează în mediul rural, în cadrul Școlii Gimnaziale Cazasu.
Detalii în documentul și fotografiile atașate.
Asociația Creionăm Viitorul deschide o nouă fereastră spre cunoaștere! Joi, 6 martie 2025, la ora 9.30, vom așeza încă o piatră de temelie în construcția viitorului prin inaugurarea celei de-a doua biblioteci Creionăm Viitorul în mediul rural, găzduită de Școala Gimnazială Cazasu. Noua bibliotecă este un spațiu modern, ludic și adaptat nevoilor fizice și emoționale ale preșcolarilor și școlarilor mici.
Aceasta oferă titluri din literatura modernă pentru copii, care promovează valorile europene, inteligența emoțională și dezvoltarea armonioasă a micilor cititori, promovarea participării publice și a activismului civic în rândul celor 136 copii de la grădinița și școala din Cazasu în vederea dezvoltării unor competențe din domeniul civic.
Cu recunoștință profundă, îi mulțumim doamnei profesor Gabriela Vasilache, al cărei devotament și pasiune au fost farul care ne-a ghidat spre alegerea școlii potrivite. Apreciem sprijinul generos al Primăriei Cazasu și al domnului primar Alexandru Popescu, precum și implicarea întregii echipe de la Școala Gimnazială Cazasu, condusă cu pricepere de domnul profesor Petruș Dorobanțu. Contribuția lor a fost temelia pe care s-a clădit acest proiect.
Prin această inițiativă devenită realitate grație proiectului „Educație Civică pentru Generația Viitoare”, sprijinit de CeRe prin PROTEUS, ne dorim dezvoltarea unei culturi a implicării și responsabilității sociale în rândul copiilor și a comunității locale în ansamblu, promovarea valorilor și drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene în mediul rural. PROTEUS face parte din Programul CERV și este finanțat de Comisia Europeană, fiind derulat de Transatlantic Foundation (TF) în parteneriat cu CeRe, cu sprijinul Uniunii Europene.
Această realizare marchează un nou pas important în cadrul inițiativei Bibliotecile Creionăm Viitorul, alăturându-se primei biblioteci inaugurate la Grădinița Măxineni în 2023. În prezent, lucrăm la deschiderea celei de-a treia biblioteci în localitatea Pechea, o zonă grav afectată de inundațiile din 2024. Demersul este posibil datorită persoanelor care au redirecționat impozitul pe venit către asociație anul trecut, dar și datorită generozității companiei Craita COM SRL, care a redirecționat o parte din impozitul pe profit pentru acest proiect.
Contribuie și tu pentru ca Bibliotecile Creionăm Viitorul să ajungă în cât mai multe localități rurale! Solicită formularul 230 prin email: asociatiacreionamviitorul@gmail.com.
Andreea Stan, președinte
Brăila, 27 februarie 2025

.jpeg)



Comentarii
Trimiteți un comentariu