(In)sectaire

 

Sunt unii pe rețeaua asta de socializare care țipă, urlă, bat din copite și cu pumnii în masă că ei, minorități naționale, sunt discriminați și că li se oprește dreptul la credința religioasă strămoșească, la a vorbi limba maternă și alte gogomănii, când ei au drepturi egale (și mult mai egale) cu nativii români.

Sunt liberi ca păsările cerului - pe care tot îl invocă - să vorbească, să învețe și să (se) educe să s rie și să publice cărți în România, au bani și călătoresc în țară și în lume, dar tot țipă și răcnesc că ei nu au drepturi și că vor la țara-mamă ori să vină țara-mamă peste noi aici, că ea le-ar aduce adevărata credință și adevăratele crezuri pe care țara în care s-au născut și trăiesc, cică, nu le-ar oferi acestora.

La prima vedere par oameni liniștiți, blânzi, pacifiști, intelectuali răsăriți, atâta timp cât stau în banca lor și nu vorbesc, par că meditează la filosofii adânci, că se roagă profund la Dumnezeul lor - care, cică, nu-i și al nostru, al românilor. Dar cum găsesc terenul fertil unor astfel de semințe ale răului, imediat devin vocali, asurzitor de vocali, lovind cu vorbe noroioase în stânga și în dreapta - cum că restul sunt proști și nu-i înțeleg, că nu înțeleg conjunctura și, de-ar avea puterea - pe care și-o doresc - sub steagul roșu-înstelat al credinței est-ortodoxe, i-ar aduna pe toți ca pe niște gunoaie cu fărașul ori i-ar (ex)termina.

După încrâncenarea cu care răbufnesc - la fiecare semn al învrăjbitorilor - cu steag de pace războinică și pseudo-credință, ar face-o fără de clipire.

Cei despre care vorbesc, în esență sunt niște lași - doar aici își expun homofobia, xenofobia și alte forme de fobii, gândite radical și, la o adică, executate fără strop de empatie.

Empatie la care fac apel în scrierile lor bezmetice, în zicerile lor cu expresivitate edulcorantă pentru aceia care, în zile aproape haotice, au nevoie - așa-zis existențială - de anestezice. Ronțăie ăștia la Dumnezeu ca niște câini la un os, ciolan aruncat de înțeleptul ortodoxism estic, nici vorbă de ortodoxie.

Își iau Dumnezeul în gură și îl scuipă pe toate gardurile internetului, mereu nemulțumiți, voind mereu ceva.

Ce anume vor? Că nu o spun pe șleau, ci în parabole maligne - sub masca hidoasă a unor cimilituri. Ăștia toți, despre care spun, oportuniști veninoși, creează bule în care chiar se cred salvatori de neam și țară, se cred Mesia, adunând în jur partizani intoleranți și exclusiviști ai unei doctrine politico-religioase pline de filo-sofisme, un extrem de periculos (in)sectaire extremist.

Mi-am pierdut răbdarea și am scris despre asta văzând câte aprecieri și comentarii primesc aberațiile acestor indivizi și cât de mulți adepți racolează prin inflamarea și agitarea spiritelor mai puțin sau deloc raționale.

 

Virgil Andronescu