AdventureTime în Munții Măcin

 
Pe lângă excursiile cu care v-am obişnuit, râuri, lacuri de munte, deltă, mare, vrem să vă propunem o alta – de data aceasta mixtă, caiac şi drumeţie – cu un aer mai exotic, într-un loc special.
Perioade disponibile
Programul evenimentelor pentru anul 2026:
6-7 Iunie
18-19 Iulie
15-16 August
12-13 Septembrie
10-11 Octombrie
Vrem să vă urcăm agale pe Culmea Pricopanului şi-apoi să vă dăm la vale, tot agale, pe un braţ cuminte al Dunării, adică fără muşchi, braţul Măcin. Va fi o tură chill, pe cât de lină, pe atât de energizantă.
Ce îi dă savoare? Nu ştim exact! Noi am fost şi ne-a plăcut foarte mult! Poate parfumul dulce de stepă ponto-balcanică, cu izuri submediteraneene, poate liniile curbe, organice, atât de prietenoase, care nu lasă ochiul să se proptească în nimic, odihnindu-l cu zări largi. Poate energia locului… Cert este că ne-a încântat enorm!
Între timp, aţi şi ghicit, e vorba de Munţii Măcin!
Tura este accesibilă oricui. Nu trebuie să ai experienţă anterioară la vâslit şi caiacit. O tură de explorare printre minunatiile Macinului pentru toti cei care sunt apti din punct de vedere fizic. Pot participa si copiii cu varsta minima de 3 ani însoțit de un parinte.
Peisaje spectaculoase care îți taie respirația, echipamente de cea mai bună calitate incluse pentru confortul tău, ghizi experimentați și pasionați ce te vor însoți la fiecare pas, și experiențe memorabile ce vor rămâne întipărite în suflet – toate acestea îți sunt oferite pentru o aventură de neuitat.
Locuri limitate – rezervă-ți locul si hai cu noi intr-o calatorie magica!
Detalii și înscrieri: https://www.adventure-time.ro/ 

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii