Legământ

 - Virgil ANDRONESCU -

Am pus tăcere peste inimă,
să n-o mai răscolească nimeni,
cu sângele fierbinte.

L-am ferecat în cuie,
să nu mai ființeze sufletul nebun.

Apoi le-am îngropat adânc în mine
și-o mână de pământ
am presărat pe ele…

Să le fie odihna veșnic legământ
sub piatră -
piatră rară,
din minele
pe unde zac
și suflete de cer,
și inimi de pământ.

Mă bântuiau lucerferi putrezi
printre seri
și clare nude de iubire,
și-am hotărât ca să mă mut
printre câmpiile de lut,
prin văi de nemurire,
printre cuvinte vechi, rupestre.

În dimineți cu sori,
lângă-o vestală mută,
să-mi iau cu mine cuiele carnale,
capacul - acoperiș de templu ars,
și inimă și sufletul,
și focul, de năluc.

Să construiesc din inimă și suflet -
deșertăciuni, cenușă
și alte câte sunt.

Cu-o mână de pământ amestecată cu venin,
banalități de suflet, inimă și trup:
un don Quijote sluțit la chip, la trup sfrijit,
cu suflet mare,
cu inimă bătrână,
dar fără jar, și fără cal,
precum pelinul din pahar!