Festivalul Național „George Bacovia”: NOMINALIZĂRI BAC-FEST 2026

Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, instituție a Consiliului Județean Bacău, organizează, în perioada 17-20 septembrie 2026, o nouă ediție a Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”, manifestare ce continuă tradiția Festivalului „George Bacovia”, inițiat în 1971, manifestare de prestigiu, la care au participat, de-a lungul anilor, scriitori de prim-plan din literatura română.
Ca de obicei, Bac-Fest include patru zile cu evenimente diverse: dezbateri, conferințe, dialoguri, lansări de carte, lecturi publice, vernisaje, spectacole și, firește, Gala Premiilor Bac-Fest, menită să celebreze excelența în literatură, prin acordarea unor premii aferente mai multor secțiuni: Premiul Național „George Bacovia”, Cartea de poezie, Carte de critică a poeziei și Debut poetic.
Până la anunțarea programului final, vă prezentăm, în ordine alfabetică, nominalizările juriului, alcătuit, și anul acesta, din nume de prestigiu ale literaturii române contemporane: Bianca Cernat, Florina Pîrjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu. Premiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii care va avea loc în data de 18 septembrie 2026, ora 18.00, în sala de evenimente a noii biblioteci județene, care va fi inaugurată cu prilejul festivalului. Spectacolul de gală va fi întregit prin recitalul plin de energie și de culoare al Ansamblului de Percuție „Spirit” din Bacău.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm, ca de fiecare dată, cu drag, cu poezie și cu muzică de cea mai bună calitate!
PREMIUL NAȚIONAL „GEORGE BACOVIA”
Ana Blandiana
Magda Cârneci
Nichita Danilov
Emilian Galaicu-Păun
Ion Mircea
Ovidiu Nimigean
Marta Petreu
Simona Popescu
Matei Vișniec
CARTEA DE POEZIE
Ion Agaci – „Așteptăm cuminți teroarea” (Editura Nemira)
Radu Andriescu – „Versiunile noastre imperfecte” (Casa de Editură Max Blecher)
Svetlana Cârstean – „Arteziana” (Editura Nemira)
Dan Coman – „Lipsa de greutate a lumii” (Editura Charmides)
Teodora Coman – „predeterminat” (Editura Art)
Sorin Gherguț – „ceva ceva” (Editura Art)
Laura Francesca – Pavel „Distribuția luminii artificiale” (Casa de Editura Max Blecher)
Dan Sociu – „Vorbe adevărate” (Editura Dezarticulat)
Aleksander Stoicovici – „Habitat” (Editura Art)
Olga Ștefan – „Até (o educație)” (Editura Art)
DEBUT POETIC
Anca Câdă – „Însemnări pe tivul fustei” (Editura Art)
Teona Farmatu – „La limită” (Editura Nemira)
Mihail Lucian Florescu – „Hotel Universal” (Editura Dezarticulat)
Irina Francisca Ion – „orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului” (Casa de Editura Max Blecher)
Ada Lupu – „Colțul liniștit al pernei” (Editura Cartier)
Ioana Cătălina Obreja – „Surprize surprize” (Editura Art)
Daniela Vizireanu – „Nu va ajunge aici dispariția” (Casa de Editura Max Blecher)
CRITICA POEZIEI
Ioana Bot – „Convorbind cu idealuri... 6 studii despre romantismul românesc” (Casa Cărții de Știință)
Ioana-Alexandra Lionte-Ivan – „Mihai Eminescu și Republica Mondială a Literelor” (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași)
Mirela Nagâț – „Radu Stanca. Opera trăită” (Editura Universității București).
 

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii