Ora Brailei

Ora Brăilei - Virgil Andronescu

Umilire maxima a angajatilor Brai-Cata Braila!

- Virgil ANDRONESCU -


 Mai acum o jumatate de ora am asistat la felul cum sunt umiliti muncitorii BRAI-CATA. Un barbat si o femeie, muncitori ai acestei deconcentrate mergeau in genunchi si se tarau de-a lungul strazii Mihai Eminescu pentru a curete iarba de pe langa bordurile trotuarelor si de printre piatra cubica ce paveaza aceasta strada. Oare nu se gaseau bani pentru o pompa de stropit si pentru un litru de erbicid din cel mai bun pentru a starpi acea iarba? Fie ei muncitori ai BRAI-CATA ori asistati sociali, eu zic ca nu merita acesti oameni umilintele la care sunt supusi in public. Si mai cred ca pentru cateva sute de lei salariu nu e nevoie sa te tarasti precum rama pe caldaramul incins si prafuit. Am mai intalnit, cu putin timp inainte de alegerile locale, maturatorii care nu reuseau sa acopere intregul bulevard Calarasi si care erau nevoiti a matura pe ici-pe colo. De ce nu sunt angajati mai multi maturatori? De ce nu sunt angajati mai multi intretinatori ai curateniei pe strazi? Sunt atatia oameni fara munca si fara o bucata de paine pe masa in Braila! Traim in secolul XXI, intr-un oras cu istorie importanta in ceea ce priveste civilizatia, si nu suntem in stare sa cumparam cateva pompe de stropit si substantele necesare distrugerii ierbii de pe strazile importante ale brailei; traim intr-un oras aproape mort si cu niciun chip nu vrem sa angajam atatia oameni cat este nevoie pentru a face curatenie cu adevarat in acest oras. Dle primar, dumneavoastra ce aveti de zis la vederea acestor imagini? E strigator la cer, e extrem de umilitor, mai ales ca acesti oameni- multi dintre ei, v-au acordat increderea deplina la alegerile de pe 5 iunie! In ce oras traim? Suntem cumva in sclavagism si nu stiam noi? Daca tot vrem sa facem curatenie, haideti sa nu ne mai batem joc de oamenii care muncesc din greu pentru un codru de paine!



Trimiteți un comentariu

7 Comentarii

  1. felicitări pentru acest articol și pentru generozitatea de a vă acorda atenția și timpul dvs. acestor oameni umiliți de autorități. există un Dumnezeu pentru fiecare inclusiv pentru domnul primar!
    Livia Frunză

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu pot intelege nepasarea in care ne gasim: oare agentii economici nu-si pot ingriji singuri zona din fata magazinului? Trebuie neaparat sa le mature altcineva trotuarul??? Bun, sunt proprietarii spatiului interior. Dar cine sta la casa, nu-si matura si la strada? Sau bunele obiceiuri s-au pierdut in negura vremurilor???

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe langa faptul ca sunt umiliti in ultimul hal mai sunt furati si la salariu ,dintr-un salariu de 1250 de lei li se opresc pentru deduceri personale (nu pot sa inteleg la ce se folosesc aceste deduceri personale)suma de 500 de lei ,vorbesc in cunostinta de cauza si nu din auzite ,unul dintre apropiatii mei lucrand acolo.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am nimic personal cu nimeni. Daca veti vedea pe Facebook, cu dl. Primar ales am si un interviu de acum patru ani, cand era in campania pentru Parlament. Dreptatea si adevarul sunt principiile mele de viata de la care nu fac rabat niciodata! Iar domniilor voastre va multumesc pentru comentariile constructive! Va astept in continuare pe blogul meu pentru a lua atitudine civica sanatoasa pentru dvs si comunitate. Multumesc si celor de la www.obiectivbr.ro pentru preluarea subiectului. Aici am avut unele obiectii pe Facebook.

    RăspundețiȘtergere