Domnișoara profesoară de fizică

- Noro JERCA -

Aceste rânduri sunt o aducere aminte, dedicate domnișoarei Leontina Petrescu, fostă profesoară de fizică la Colegiul Național „Unirea” din Turnu Măgurele, despre care pot spune că profesional, educațional și moral a fost cea mai bună profesoară pe care am avut-o în tot liceul.

De-a lungul a cincizeci de ani de carieră cât a lucrat zi de zi, toate generațiile care i-au trecut prin mână afirmă că au iubit-o din prima clipă. Nu a existat niciodată cineva care să fii spus că n-o place, nici măcar cei care aveau note mici, nici măcar colegii mei de generație care ajungea în pragul corigenței și se salvau și ei cu greu abia în ultimele momente. Cred că acest simplu adevăr este suficient pentru a-i demonstra calitatea de bună profesoară, însă vă voi explica în continuare de ce elevii au iubit-o... Mereu a expus materia numită fizică cu dăruire, cu bucurie, mereu se vedea că-i face plăcere să se afle în sala de clasă sau în laboratorul de fizică și nu ar fi preferat să se afle oriunde altundeva în acel moment. Era fericită în mijlocul nostru și ne făcea și pe noi să fim fericiți în preajma ei. Și-a iubit nespus cariera de profesor și fizica, astfel încât am ajuns și noi să o iubim. Nu învățam pentru note, nu învățam de frică, învățam mereu pentru că ne plăcea, pentru că ceea ce ne spunea dumneaei ni se părea incredibil de simplu și de frumos. La orele de fizică, elevii nu erau niciodată stresați... Mare lucru azi, nu?

Cu nostalgie vă amintesc ceea ce domnișoara profesoară de fizică spunea tot timpul: „Sunt de părere că, copiii trebuie să ajungă să învețe de drag, să înțeleagă și voi obosi să le repet faptul că nu poți să rezolvi o problemă, să înțelegi un experiment și un fenomen dacă nu știi despre ce este vorba. Deci, trebuie să înțelegi, trebuie să cauți, să te documentezi pentru că numai astfel vin rezultatele și plăcerea muncii tale”.

 Până și elevii din clasele mai „deochiate” care aveau obiceiul să chiulească atunci când nu învățau, de pe la diverse ore, la ora de fizică nu chiuleau, chiar dacă nu învățau. De fapt, cred că un trei la ora dumneaei nici n-ar fi părut așa o tragedie cum ar fi părut un cinci pe la alți profesori care se chinuiau să te și facă să te simți cât mai prost după ce ai luat aceea notă și care nu se puteau abține să nu te facă să le urăști materia pe veci. Cred că-i puteai număra pe degetele de la o mână pe elevii care chiar urau fizica, cu toate că au fost destui cei care luau note mici în decursul unui an școlar. Sunt clase întregi de elevi care azi afirmă că aprecierea pentru profesoara de fizică era cu atât mai mare cu cât profesorii-diriginți ai claselor erau cam absenți din viața elevilor, iar de la dumneaei au putut primi toată dragostea de care acești profesori-diriginți îi privau sau pe care, poate, pur și simplu nu știau să o arate. Domnișoara profesoară de fizică, în schimb, mereu și mereu a fost preocupată de elevii săi, la dumneaei te puteai plânge de diverse probleme pe care le aveam ca elevi, mereu ne consola atunci când ne simțeam nedreptățiți de diverși profesori sau când aveai un necaz în viața de zi cu zi. În vara anului 1985, știu de la un amic care locuia cu mine în bloc că, la banchetul de absolvire, unde dirigintele clasei lui a lipsit, a venit domnișoara profesoară să se intereseze de cum se simt și să se asigure de buna organizare a evenimentului. 

Satisfacțiile muncii depuse de domnișoara profesoară de-a lungul vremii nu pot fi vreodată măsurate!

Se bucura mereu și mereu atunci când vorbea cu foștii elevi cu care se întâlnea pe stradă, de acum studenți admiși la facultățile de top din țară și din străinătate sau cu absolvenții ajunși oameni de mare valoare intelectuală și umană... Avea o vorbă: „Cât eram în activitate culegeam roadele muncii mele vara, iar acum, la pensie bucuria este și mai mare, pentru că după ani și ani primesc telefon de la foștii elevi care întreabă ce mai face diriginta lor sau profesoara de fizică, sau care îmi urează un simplu - Sărbători fericite!”.

Domnișoara profesoară de fizică rămâne în inima mea și în panteonul școlii din Turnu Măgurele, chiar dacă astăzi, fizic, nu mai este de mult printre noi!