- Gheorghe SARAU -
Biografia nr. 75/ 22.03.2022 a lui Victor G. ANTONESCU – jurist, om politic, diplomat, ministru, profesor, deputat și senator liberal de Teleorman (ns. pe 3 septembrie 1871 în satul Antonești, com. Călinești, jud. Teleorman – m. în 22 august 1947, înmormântat la Vitănești, în Capela de la conacul lor
* Continuăm prezentările incluse în manuscrisul nostru, aflat în lucru (Gheorghe Sarău "Dicționar de personalități legate prin studii, profesie sau rudenie de Turnu Măgurele"), ca vol. II.
** Este vorba de personalități care NU sunt născute în Turnu
Măgurele, dar au trăit aici și AU AVUT CONTRIBUȚII notabile în domeniile lor, cel puțin la nivel județean, național.
*** Despre personalitățile născute în Turnu Măgurele, vedeți volumul I:
****
ANTONESCU, Victor G. – jurist, om politic, diplomat, ministru, profesor, deputat și senator liberal de Teleorman (ns. pe 3 septembrie 1871 în satul Antonești, com. Călinești, jud. Teleorman – m. la București, în 22 august 1947, reușind, așadar, să nu fie arestat de comuniști; este înmormântat în Capela din curtea conacului familiei din Vitănești). I-a avut frați pe: Alexandru G. Antonescu (jurist, ns. în 1872, la Antonești), Vasile G. Antonescu (jurist, ns. în 1875, la Roșiorii de Vede), George G. Antonescu (pedagog, ns. 1882, la Antonești – m. în 1955, la București, înm. la Bellu, Fig. 17-17), Corneliu G. Antonescu (economist, ns. 1888, la Antonești). A nu se confunda cu actorul Victor Antonescu (1878-1958, înm. la Bellu, care și el a trecut prin Turnu Măgurele, de pildă, joacă împreună cu trupa sa, pe 17 martie 1914, piesa “Păianjenul” de A. de Herz405 [cf. Stan V. Cristea (1998 – 398): Nota405 “Ecoul Teleormanului”, V, 149, 20 febr. 1914, p. 2] și nici cu medicul Victor I. Antonescu (ns. în 1878, la Turnu Măgurele, v. Gh.S. 2021 - 27). Legătura lui Victor G. Antonescu cu Turnu Măgurele este dată de faptul că acesta a condus formațiunea liberală din Teleorman, fiind din 1901 deputat și senator de Teleorman. Dar, însuși tatăl celor cinci băieți, Gheorghe Antonescu, a fost un politician foarte important al Teleormanului (fusese pentru Teleorman deputat, între 1882-1883, și senator, între 1884-1888). Ion Hogaș (2006 I – 244) ne oferă amănunte despre acesta: “/ Gheorghe Antonescu era, prin obârșie, domiciliu, proprietăți și activitate profesională, un alt autentic cetățean al județului, care ajungea în Parlament. Prezența lui în Teleorman era atestată de câteva decenii. La 1861, câștigă un lung proces prin care obține, în defavoarea unui alt mare proprietar, dreptul de a atribui propriul nume satului de pe moșia sa. Acesta devine Antonești, după ce se numise Speriatu și Bujorești21 [Nota21: Ion Stănescu, Iulian F. Preda, “Antonești, satul de pe Tinoasa”, Editura Tipoalex, Alexandria, 2003, p. 58]. Aici. în acest sat de pe valea Tinoasei, vor vedea lumina zilei patru din cei cinci feciori ai săi – unul s-a născut la Roșiori de Vede – toți cu studii superioare și doctorate la pestigioase universități din Franța, Germania și Belgia. Cel mai mare dintre ei, Victor Antonescu, se va consacra politicii, ajungând deputat și senator - totdeauna în Teleorman - ambasador și ministru între anii 1901-193822[Nota22: CVS 1996 - 58]”. Este de arătat că tatăl celor cinci băieți, Gheorghe Antonescu, reprezentase Teleormanul - cum s-a văzut mai sus - ca deputat, între 1882-1883, apoi, în urma alegerilor din noiembrie 1884, intra în Colegiul II Senat, păstrând mandatul până în 1888. Cât îl privește pe fiul său cel mare, Victor G. Antonescu, acesta debutează în parlament, din partea liberalilor, în 1901, dar nu zăbovim aici asupra studiilor și realizărilor sale excepționale de până la vârsta de 30 de ani. Așadar, Victor G. Antonescu face parte din Colegiul I – deputați, alături de State Anghelescu și de Alexandru I. Culoglu, mandat ce a ținut până în februarie 1905. Ion Hogaș (2006 II – 132) menționează: “Veacul XX a început pentru el cu primul din cele unsprezece succese electorale în județul în care se născuse. El a rămas, până astăzi, cel mai prodigios om politic pe care l-a dat țării Teleormanul, totalizând peste douăzeci de ani de activitate parlamentară în numele acestui județ”. Pentru legislatura parlamentară 1907-1911, în urma alegerilor din 20-30 mai 1907, în Colegiul I deputații desemnați au fost: Victor Antonescu, Alexandru Culoglu și Constantin Petraru. Ion Hogaș (2006 II - 171) evidențiază valoarea politică a lui Victor Antonescu astfel: “Adunarea Deputaților, aleasă în mai 1907, se va constitui și își va desemna organele de conducere sub președinția provizorie a tânărului deputat de la Colegiul I Teleorman, Victor Antonescu27. Același care, intervenind în dezbateri în favoarea proiectelor legislative liberale, pe care conservatorii le acuzau de intenții propagandistice, instigatoare și agitatorice, făcea apel la luciditate și înțelegere.[Nota27: Istoria Parlamentului și a vieții parlamentare din România, București: Editura Academiei RSR, 1983, p. 384]”. După o pauză de doi ani (revin conservatorii la conducere, între 1912-1914), Victor Antonescu reprezintă în Colegiul I – deputați, alături de Ion D. Procopiu și Dimitrie C. Iarca, județul Teleorman în Adunarea Deputaților. Ion Hogaș (2006 II – 209-210) scoate din nou în evidență meritele lui Victor Antonescu, arătând: “Chiar și așa scurtă cum a fost, sesiunea-legislatură din primăvara lui 1914 i-a dat posibilitatea lui Victor Antonescu, devenit ministru de Justiție la 4 ianuarie 1914, să-și finalizeze o inițiativă demult așteptată de conjudețenii săi. El a obținut votul camerelor pentru a doua secție “însă numai cu judecător de instrucție” pentru două dintre tribunalele județene – Dâmbovița și Teleorman20. În județul în care ministrul era și deputat, succesul a fost sărbătorit “fără deosebire de culoare politică” de toți fruntașii județului, printr-un banchet de 120 tacâmuri, organizat în sala de consiliu a Prefecturii și beneficiind de serviciile cunoscutei case Capșa din Capitală21 [Nota20: Monitorul Oficial al României, nr. 1/ 1-14 aprilie 1914, p.3; Nota21: “Îndrumarea”, Turnu Măgurele, nr. 39-40/ 10 mai 1914]”. Victor Antonescu poseda proprietăți la Vitănești (unde avea un conac împreună cu soția lui, Eliza) și, pe vremea cât era ministrul Justiției (la primul său mandat, între 4 ianuarie 1914 – 10 decembrie 1916), iar Nicolae Racottă la primul său mandat de prefect al Teleormanului (5 ianuarie 1914-4 aprilie 1916), Victor Antonescu – spune Ion Hogaș (2018 – 138) - “a adus, din comuna Grosu-Vlașca, în Teleorman, localitățile Vitănești și Găvănești”. Dar, cei doi colaboratori aveau și să se confrunte în interese, fapt care a făcut aducerea unui prefect (Petre D. Iliescu, între 1 ianuarie – 1 mai 1925) la cârma Teleormanului: “El a venit la Prefectura Teleorman pe fondul declanșării unei dispute între Victor Antonescu, revenit din misiunile sale externe și Nicolae Racottă, care fusese desemnat lider al PNL Teleorman, după decesul (1918) lui Ioan Procopiu./…/ O epigramă dedicată lui Victor Antonescu de o gazetă culturală o confirmă fără echivoc. „Pe Clemanceau, numit și tigrul,/Se zice că l-ai fi’mblânzit/ Fin diplomat, te vei convinge/ Că Racottă e mai cumplit!”(v. Ion Hogaș 2018 (164-165), reproducând epigrama din publicația turneană “Propășirea”, nr. 3/ 10 aprilie 1925). Oricum - “doi se ceartă – al treilea câștigă” – lupta dintre cei doi parlamentari pentru șefia liberală la nivel județean se stinge prin numirea avocatului Virgil M. Gabrielescu în poziția de prefect de Teleorman (1 mai 1925-31 martie 1926). Însă, Victor Antonescu a fost mereu prezent în viața orașului Turnu Măgurele, de pildă, în cadrul solemnității din 10 februarie 1925, de Ziua “Sf. Haralambie” - protectorul orașului, drapelul liceului omonim a fost înmânat de acesta, în calitate de parlamentar și de fost ministru. În urma alegerilor din 12-19 decembrie 1928, Victor Antonescu vine senator, iar la cele din intervalul 20-29 decembrie 1933 este ales deputat, dar, în paralel, este ministru, după cum urmează: al Justiției (14 noiembrie 1933 – 29 decembrie 1933, 30 decembrie 1933 – 4 ianuarie 1934, 5 ianuarie 1934-1 octombrie 1934 și 2 octombrie 1934-1 februarie 1935), al Finanțelor (1 februarie 1935 - 28 august 1936, deci, al doilea mandat, căci pe primul îl deținuse între 1914-1916) și al Afacerilor Străine (29 august 1936 - 14 noiembrie 1937/ 28 decembrie 1937), în răstimpul cât prefect de Teleorman era, la al doilea său mandat, Alecu Popescu (15 noiembrie 1933-20 noiembrie 1937), conform datelor menționate de Stan V. Cristea (1996 – 58) și de Ion Hogaș (2006 II – 221-222), cel din urmă redefinindu-i astfel statura politică și administrativă a lui Victor Antonescu, de după 1916: ”Anii de după război vor mai aduce succese la alegerile parlamentare din Teleorman doar pentru Victor Antonescu și Alexandru Marghiloman. Primul avea 47 de ani, iar al doilea 64. Și doar Victor Antonescu va avea, cu adevărat, continuitate. Prezența sa a mers până la dictatura regală din 1938, perioadă în care a mai deținut portofoliile Justiției, Finanțelor și Externelor. Hazardul a făcut ca Nicolae Titulescu să debuteze ministerial, succedându-i lui Victor Antonescu la Finanțe, în 1916. Cei doi se vor reîntâlni în 1936. Atunci, Victor Antonescu avea să ocupe ultimul post ministerial pe care-l deținuse Nicolae Titulescu – Externele. Ce-i drept, și pentru Victor Antonescu, mandatul ministerial astfel preluat va fi tot cel de pe urmă”. La rândul lor, locuitorii orașului Turnu Măgurele i-au onorat numele, de exemplu, stadionul, inaugurat în 1936, avea să poarte denumirea “Victor Antonescu”, de asemenea, la inaugurarea “Cercului militar al ofițerilor din garnizoană” (Casa Armatei din Turnu Măgurele), din toamna anului 1938, Victor Antonescu se număra printre cei prezenți: Stan Ghițescu – om politic teleormănean, generalul Aurel Aldea - Ministerul de Război, Mihai Ștefănescu, comandantul garnizoanei locale (pe vremea aceea, colonelul Mihai Ștefănescu - cu mandat de prefect între 10 febr. 1938 - 30 mai 1940 - era, în continuare, și comandantul Regimentului 20 Infanterie din Turnu Măgurele). Și mai târziu, în 1943, cu patru ani înainte de mutarea lui din această lume, îl găsim pe Victor Antonescu menționat ca făcând parte din “Districtul Teleorman” (organism care ținea de Subsecretariatul de Stat al Educației Extrașcolare din Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor), componență reprodusă de reprodusă de Stan V. Cristea în lucrarea sa (1998 - 451-452, prin nota53): “Districtul astfel organizat îl avea ca președinte de onoare pe Alexandru Colfescu, prefectul județului, ca membri de onoare pe Alexandru Neagu (ministru), Victor Antonescu (fost ministru), Alexandru Bădăuță, Nicolae Racotă, Lucian Bildirescu, Nae Hagiescu (primarul orașului Turnu Măgurele), Mihai Daia (primarul orașului Roșiorii de Vede), Constantin Bleescu (primarul orașului Alexandria), Ilie Gancevici (primarul orașului Zimnicea), ca președinte activ pe prof. Ioan C. Voiculescu, ca inspector pe col. Ion Neguți, ca medici pe dr. Constantin Racoviță-Jalova și [pe] dr. Marin Mohora, ca secretar pe diac. Emil Bâldescu, iar ca responsabili de secții pe: prof. Ioan C. Voiculescu (secția fotbal), N. Berceanu (secția oină), N.I. Calafeteanu (secția volei și ping-pong), Gr. Popa (secția atletism), cpt. Al. Dobrescu (secția tir), prof. Gh. Tănăsescu (sportul școlar), prof. Gh. Tone (sportul muncitoresc), Em. Faida (sportul premilitar) și Florian Cristescu, directorul Căminului Cultural Județean (cămine culturale)53”. Pe de altă parte, în perioadele cât Victor Antonescu a fost demnitar în cele trei ministere (1933-1937), venea “la pachet” cu ruda sa, Victor Bădulescu (nepotul lui Victor Antonescu după soră), care ocupa poziții de subsecretar de stat în respectivele departamente guvernamentale. Ion Hogaș (2018 - 188) chiar arată că dacă unchiul, murind în 1947, “a scăpat de “recunoștința” comuniștilor /…/, nepotul și-a găsit “sfârșitul în detenție”. Și, de bună seamă, identificăm în lucrarea coordonată de colegul nostru, profesorul universitar doctor Octavian Roske (Mecanisme represive în România. 1945–1989. Dicționar biografic. A–C. Colecția „Dicționare’’, București: Academia Română - Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (2001, 575 p., vol I, p. 217), informațiile relevante privindu-l pe Victor Bădulescu, pe care le reproducem aici in extenso: “BĂDULESCU, VICTOR (1892 – ianuarie 1954). Avocat; doctor în Ştiinţe Politice şi Economice; titular fondator al Catedrei de Economie Politică la Facultatea de Drept din Bucureşti; director al Băncii de Credit Române; delegat al României la negocierile financiare şi comerciale din cadrul Societăţii Naţiunilor; fruntaş liberal; arestat, 1950; condamnat; moare întemniţat în celula 74 la Sighet [decembrie 1953/ianuarie 1954] (Giurescu, C., 154, 162; Mamina, G., 136; Ioniţoiu, C., I, 23; Sighet, VI, 517)”; v. și alte date: Ion Hogaș (2006 II - passim); Ion Hogaș (2018 – passim), Stan V. Cristea (1996 – 58); Gh.S. – 2021; Octavian Roske (2001 – A-C) etc.
SURSA: Gheorghe Sarau | Facebook
0 Comentarii