- Gheorghe SARAU -
Biografia nr. 69/ 16.03.2022 a profesorului universitar Marin DRĂGULINESCU (ns. la Segarcea Vale, familia locuind mai multă vreme și la Turnu Măgurele, pe strada Memoriile 2 Mai).
* Continuăm prezentările incluse în manuscrisul nostru, aflat în lucru (Gheorghe Sarău "Dicționar de personalități legate prin studii, profesie sau rudenie de Turnu Măgurele"), ca vol. II.
** Este vorba de personalități care NU sunt născute în Turnu
Măgurele, dar au trăit aici și AU AVUT CONTRIBUȚII notabile în domeniile lor, cel puțin la nivel județean, național.
*** Despre personalitățile născute în Turnu Măgurele, vedeți volumul I: https://www.academia.edu/.../Sar%C4%83u_Gheorghe_2021_Dic...
****
DRĂGULINESCU, Marin (ns. pe 4 martie 1939, la Segarcea Vale) - profesor universitar, fost decan al Facultății de Electronică a Universității “Politehnica” din București. Legătura cu Turnu Măgurele este prin faptul că familia a locuit mai multă vreme și aici, pe strada Memoriile 2 Mai. Marinică Drăgulinescu – după cum era alintat acasă și în vecini – este al doilea din cei patru băieți ai familiei Radu și Lilica Drăgulinescu, cel mare fiind Ionel (ns. în 1938, arhitect, m. în 2011), iar cei mai mici - Dumitru și Rodică – ambii ingineri electroniști. Tatăl lor, Radu Drăgulinescu (ns. în 1910), necooperativizat, a fost apicultor, ca şi mama lor, Lilica Ristea (după numele de fată, soră cu învățătorul Vasile Ristea de la Segarcea Deal). Părinţii lui Radu Drăgulinescu au fost Neacșa Drăgulinescu (ns. în anul 1870 și m. în 1950, la 80 de ani) şi Ion Drăgulinescu (m. în 1912, victimă a unei molime). Fratele lui Radu Drăgulinescu era mai mare, Marin (ns. în 1905). Marinică Drăgulinescu a urmat clasele I și a II-a la Segarcea Vale (1946-1948), avându-l învățător pe dl. Giuclea, originar din Segarcea din Deal, unde fusese coleg de școală elementară cu mama lui Marinică, Lilica Ristea – pe numele de fată. Marinică Drăgulinescu ne spunea, în anul 2015: “Sălile de clasă erau unde este acum Căminul Cultural, în corpul al doilea, nu cel de la șosea, ci acela dinspre marginea satului, mergând în profunzimea curții. Erau două săli de clasă cu o intrare pe mijloc, între ele. Acolo avea să fie după aceea grădinița. Învățătorul Giuclea avea și el un băiat, pe Tudor, care era coleg de clasă cu mine. Știu că învățătorul ne învățase cum să măturăm noi clasa, neexistând om de serviciu. Ridicam băncile la nouăzeci de grade și făceam curățenie singuri. Om de serviciu era doar pe durata iernii, când venea să facă focul în sobe”. Profesorul Drăgulinescu ne mai arată că, atunci când era în clasa I și a II-a (1946 și 1947), ora de religie era trecută în orarul clasei și era așezată la ziua de duminică, fiind scris așa: “La Biserică”. Cu începere din clasa a III-a (1948) și până la terminarea clasei a VII-a (1953), Marinică Drăgulinescu locuiește la Turcheș, lângă Săcele, în județul Brașov, la unchiul său dinspre tată, Marin Drăgulinescu, căsătorit cu Elena Naidin (cu origini de la Seaca din Teleorman, dar locuise cu părinții ei la Turnu Măgurele, Odaia). Unchiul lui Marinică Drăgulinescu, Marin Drăgulinescu, urmase Școala Normală de învățători la Alexandria - unde fusese sprijinit financiar de un unchi de-al lui de la Pitești, care lucra la calea ferată -, iar nevasta lui, Elena Naidin Drăgulinescu, făcuse același tip de liceu, dar la Turnu Măgurele. Când au terminat, prin 1934-1935, s-au căsătorit și - negăsind două posturi împreună în zonă - au plecat la Turcheș, unde erau scoase două posturi. Tot acolo, a venit și fratele Elenei Naidin; ei stătuseră pe colț, când se iese din Odaia, pe stânga, și se intră în Turnu Măgurele. Astfel, răstimp de 9 ani, din 1948 și până în 1953, când a terminat clasa a VII-a, Marinică Drăgulinescu a învățat la Turcheș, acasă, la Segarcea Vale și la Turnu Măgurele, venind doar în vacanțe și participând la toate activitățile familiei (pe vremea aceea, părinții săi începuseră să se ocupe și de stupărit). De ce fusese trimis Marinică Drăgulinescu la Brașov? Acesta ni se confesează astfel: “Cred că au existat două motive. Primul era că acolo și fratele meu, Ionel, și eu eram sub ochii unor învățători. Pentru că aici, la Segarcea Vale, mergeam la școală când răsărea soarele, nu ne purta nimeni de grijă în mod deosebit. Iar când soseam la școală, ieșeam în curte și ne jucam. Nu era un program, așa, după ceas. Al doilea motiv era acela de a fi feriți de zona unde părinții noștri erau pedepsiți. Pentru că a fost o perioadă când au fost trecuți la chiaburi. Or, astfel, ni s-a pierdut urma. Ionel, fratele meu mai mare, ca să meargă la liceu, a fost înfiat pe numele sorei tatălui meu, Maria. Era anul în care nu se putea intra la liceu dacă familia era considerată ca fiind de chiaburi. De aceea, am plecat noi acolo, pentru că eram necunoscuți, iar unchiul și mătușa mea se găseau acolo încă de prin 1935-1936 și erau știuți ca învățători, așezați, aveau un statut recunoscut de lume. Dacă erau niște anchete pe acolo erau pentru cei vizați, nu și pentru ei”. După clasa a VII-a, Marinică Drăgulinescu a mers pentru patru ani (1953-1957) la Liceul de băieți nr. 1 “Andrei Șaguna” din Brașov, în incinta căruia funcționa și Liceul Mixt German, mutat apoi unde se află acum Liceul Honterus. Pe lângă liceul destinat băieților, mai exista, la Brașov, și un liceu similar pentru fete. Între 1957-1962, tânărul Marinică Drăgulinescu este student la Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnice din București. “La început, “Politehnica” a funcționat în sediul său principal din strada Polizu, cu niște clădiri anexe pe Mihail Moxa, Calea Victoriei, și pe 1 Mai – ne spune Marinică Drăgulinescu -, iar din anul universitar 1967/ 1968 se dă în funcțiune Corpul B. din actualul sediu al “Politehnicii” de azi”. Tot acum, Marinică Drăgulinescu urmează stagiul militar specific studenților (o lună și jumătate în timpul facultății și trei luni după armată, la Roman și București). După terminarea facultății, Marinică Drăgulinescu este solicitat să rămână asistent universitar (1962-1970) la Facultatea de Electronică, apoi avansează ca șef de lucrări (1968/ 1970-1979, luându-și doctoratul în aprilie 1977, sub îndrumarea prof. Edmond Nicolau). Devine apoi conferențiar (1979-1990) și, din 1990 și până la pensionare, în 2009, este profesor și decan, ulterior și prodecan (ultimii patru ani din acest interval). De atunci (din 2005) și până azi (2022), Marinică Drăgulinescu a rămas profesor emerit, ține cursuri și beneficiază încă de un birou al său în clădirile de la “Leu”, exact unde Gheorghe Sarău a purtat cu dânsul discuția în toamna anului 2015. De bună seamă că, la 1 iunie 2018, profesorul universitar Marinică Drăgulinescu era prezent la inaugurarea Muzeului Localității Segarcea Vale, organizat în clădirea vechii Școli Olteanca. Remarcabil, nepotul său, Andrei Drăgulinescu (fiul fratelui, Ionel Drăgulinescu) – născut ca și unchiul său tot pe 4 martie, dar în anul 1981, la București -, este, de asemenea, profesor de electronică la nivel universitar, dar având și studii universitare de teologie ortodoxă (cu peste 30 de cărți în domeniul electronic și al educației religioase și comportamentale).
Foto: Gheorghe Sarău (2015, casă și profesor Drăgulinescu, la "Leu") și Floricel Cârnaru (2021, casă).
SURSA: Gheorghe Sarau | Facebook
0 Comentarii