- Gabriela POPA -
De fiecare dată când aud că un fost coleg de presă nu mai e printre noi, mi se pune un nod în gât. Paula a pierdut lupta cu boala, diabetul a înfrânt-o. Păcat! Ea a fost unul dintre oamenii care au contribuit la formarea mea a ceea ce sunt și fac azi.
Ultima dată am întâlnit-o în luna octombrie la lansarea numărului aniversar al revistei Casa Sperantei a CARP Ana Aslan. Era pozitivă și dornică de viață, așa cum am cunoscut-o eu în vremea ei de glorie la ziarul Actualitatea. I-am făcut această fotografie și s-a bucurat că am pozat-o. De aia a și zâmbit. Îmi urmărea din umbră activitatea și mereu îmi spunea că oricât de sus aș ajunge, să nu uit de unde am plecat și cât am muncit. Nu am uitat si nu voi uita.
Ca orice om a avut si bune si rele. Dar, de fiecare dată când aud că mai moare un om cu care eu de-a lungul timpului mi-am intersectat drumurile și care a pus o cărămidă la începutul activității mele, mă întreb de ce noi, oamenii, nu înțelegem că toți suntem muritori si mai devreme sau mai târziu toți ne vom duce. De ce nu înțelegem că avem loc toți pe acest pământ si sub același cer? De ce trebuie să ne urâm între noi și să ne răzbunăm unii pe alții când pur si simplu putem ignora totul fără a ne încarcă cu energii negative?! Cu noi nu luăm nimic dincolo!
Drum lin spre stele, Paula Gurău!
.jpeg)
.jpg)
0 Comentarii